Cheile Turenilor

Turism

1. Potențialul turistic natural al ariei naturale protejate Cheile Turenilor

            Acesta este dominat de componenta morfopeisagistică specifică sectoarelor de văi în chei, printre cele mai reprezentative din Munții Apuseni, avantajate din multiple puncte de vedere: valoarea peisagistică prin existența întregii palete de forme și microforme de relief rezultate prin eroziune diferențiată, dar și prin procese exocarstice și endocarstice; condiții microclimatice, topoclimatice specifice, care, legate de substratul calcaros, de expoziția versanților și pantă, au influențat instalarea unor specii și asociații floristice și faunistice rare.

            1.1. Potențialul turistic peisagistic al reliefului (potențialul morfoturistic) reprezintă dominanta din cadrul atractivităților turistice din arealul studiat. Relieful se impune prin monumentalitate, mari contraste de relief conferite de energii impresionante, de sute de metri, adeseori materializate prin verticalități întrerupte de terasete-polițe și foarte accentuată fragmentare a versanților ce capătă adeseori trăsături de relief ruiniform.

            Contrastul cu peisajul monoton al platoului este dat de adâncirea puternică a Văii Racilor. Cursul acesteia, în sectorul cheilor, nu este amenajat pentru parcurgere și vizitare, fiind deci greu accesibil. Albia cuprinde numeroase repezișuri, unele dintre acestea fiind chiar mici cascade, de până la trei metri înălțime. Sunt prezente marmite (scobituri circulare sau ovale formate prin eroziune în albia unui râu sau pârâu) de mari dimensiuni, în care apa staționează ca în niște lacuri în miniatură.

            Versanții abrupți cu energii diferite, între 20 m la intrarea din amonte în chei și 160 m la ieșirea dinspre Copăceni și cu pante ajungând frecvent până la verticală. În cadrul acestora, s-au individualizat prin eroziune diferențiată, dezagregare, dar și prin procese carstice, polițe, abrupturi, piramide, stâlpi, precum Popa Țiganilor, Tunsul. Prezența pereților abrupți oferă posibilitatea, ca și în cazul Cheilor Turzii, de practicare a alpinismului și escaladei (vezi tabelul de mai jos pentru zonele de alpinism și escaladă).

Numele zonei

Poziționare

Nr. trasee existente

Acces

Cascada Mare

Versantul drept la intrarea dinspre aval în defileu, la nivelul apei

10

Prin defileu, intrarea din amonte

Popa Țiganilor

Versantul drept în zona de mijloc a defileului, la nivelul zonei medii a versantului

45

De pe platou, de-a lungul vâlcelului

Ghicenghe

Versantul drept în zona de ieșire din defileu

22

De pe platou pe poteca de la limita pădurii

Țancurilor

Versantul stâng in zona de ieșire din defileu, în partea superioară a versantului

51

De pe platou sau de pe firul văii

 

Note:

1)    practicanţii escaladei și alpinismului sunt obligaţi să circule atât spre trasee cât şi la retragerea de la trasee pe potecile deja existente, cu impact minim asupra mediului.

2)    sunt interzise săparea de prize sau aplicarea de prize artificiale în trasee.

3)    comenzile vocale necesare în timpul escaladei trebuie limitate cantitativ şi calitativ la strictul necesar.

4)    deschiderea de noi zone cu trasee de escaladă si alpinism este interzisă.

5)    deschiderea de noi trasee în zonele de escaladă și alpinism deja existente sau repararea acestora este permisă numai cu acordul custodelui şi a Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo și se face in baza unui proiect de amenajare/reamenajare.

 

            O caracteristică a Cheilor Turenilor o constituie relieful carstic relativ tânăr, cu lapiezuri (șanțuri formate prin acțiunea de dizolvare și de eroziune a apelor în terenuri calcaroase) și doline (depresiuni sub formă de pâlnie, formate prin dizolvarea la suprafață a rocilor solubile) formate mai ales pe versantul stâng.

            Procesele endocarstice au dus la apariția unor peșteri în versanții cheilor. Acestea sunt însă simple cavități, cu lungimi de la câțiva metri la maximul de 58 m, în cazul Peșterii Liliecilor. Peșterile sunt concentrate mai ales pe versantul drept. Toate peșterile sunt colmatate și inactive. În afară de natura speologică, unele dintre acestea au și o importanță arheologică, adăpostind vestigii arheologice.

            1.2. Potențialul turistic climatic și bioclimatic este caracteristic munților cu altitudini reduse și dealurilor înalte. Factorii termic, hidric și cel de circulație atmosferică duc la un efect sedativ, fără contraindicații personale în vârstă sau având anumite afecțiuni.  Este un bioclimat fără contraste, cu componente neagresive. Zilele de confort termic se manifestă din mai până în septembrie, iar stresul bioclimatic (pulmonar și cutanat) nu pune probleme deosebite de adaptare. Prin urmare, turismul de drumeție (vizitare) se poate practica în cea mai mare parte a anului, mai puțin iarna. Același climat, prin numărul mare de zile însorite, cu temperaturi moderate, cu condiții favorabile de adăpost față de circulația atmosferică predominant vestică, oferă cinci luni pe an condiții de practicare a unor forme extreme de practică turistică - turismul sportiv de escaladă (a se vedea tabelul anterior).

            1.3. Potențialul biogeografic și fitogeografic este influențat și favorizat de etajul altitudinal, de sub 800 m, de substratul calcaros cu albedo ridicat, de expoziția versanților și de orientarea sectorului de chei care permite canalizarea maselor de aer de proveniență nord-vestică și nordică.

            Toate aceste elemente au concurat la dezvoltarea unor anumite specii vegetale rare (endemisme - caracteristică a unei specii de a viețui pe un areal restrâns) și a unor asociații floristice spectaculoase. (sursa: Planul Urbanistic de Zonă Protejată Cheile Turenilor - Reactualizare, 2007)

            Deși au o suprafață mică (134 ha ca Sit Natura 2000), Cheile Turenilor prezintă o vegetație bogată. Vegetația arbustivă este reprezentată de tufărișurile subcontinentale peri-panonice, dezvoltate pe locurile pietroase, pe marnele și gresiile de pe versanți. Speciile dominante sunt păducelul, alunul și măceșul. Vegetația ierboasă caracteristică zonelor stâncoase este reprezentată de comunități rupicole calcifile (care cresc pe un substrat bogat în calcar) sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, localizate pe versantul stâng al cehilor, cu expoziție sudică.  Dintre speciile dominante anuale menționăm bărbușoara (specie endemică), garofița albă de stânci, vulturica etc.

            Pe versanții stâncoși se dezvoltă o vegetație chasmofitică (care crește pe stânci) sub formă de tufe răzlețe, cu puține specii și care preferă pereții calcaroși sau versanții abrupți cu lapiezuri și procent ridicat de rocă nudă. Speciile caracteristice sunt iarba grasă, unghia găii, cimbrișorul, etc.

            În această zonă mai sunt prezente pădurile de carpen (situate pe versantul drept al cheilor, în care predomină carpenul și alunul), zăvoaiele (predomină specii de salcie și plop), fănațele (situate lângă zăvoaie, cu trifoi roșu, lucernă, patlagină, etc.) și pășunile (cu specii caracteristice cum ar fi cimbrișorul și păiușul de silvostepă).

            Cicadele sunt unele dintre cele mai numeroase specii de insecte semnalate în sit. Dintre speciile de nevertebrate protejate la nivel european amintim fluturele vărgat, albilița mică, etc. Amfibienii cei mai frecvent întâlniți sunt buhaiul de baltă cu burta galbenă și tritonul comun transilvănean, subspecie considerată endemit carpatic. Reptilele semnalate sunt șopârla de ziduri, șarpele de alun și gușterul, care preferă zonele cu stâncării sau grohotișuri și vegetație de tufărișuri de chei. În apele pârăului Valea Racilor a fost identificată zvârluga. Dintre păsările care cuibăresc în stâncăriile din Cheile Turenilor pot fi observate specii precum corbul sau mierla de piatră. (sursa: Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România, 2013)

 

            2.1. Potenţialul turistic antropic

            Aria naturală protejată Cheile Turenilor se află situată pe teritoriile administrative ale două comune: Tureni şi Sănduleşti. Elementele turistice antropice din aceste două comune sunt dispersate atât în zonele centrale ale satelor, cât şi în zone izolate.

            Comuna Tureni este cea care cuprinde, în cadrul teritoriului să administrativ, partea propriu-zisă de chei, în timp ce Comuna Săndulești cuprinde sectorul de lărgire a văii. Zona Tureni a fost locuită încă din Neolitic, multe descoperiri arheologice făcându-se în Cheile Turenilor. Astfel, lista monumentelor istorice de pe teritoriul comunei este foarte extinsă, cuprinzând 28 de situri arheologice.

            Comuna Sănduleşti merită menţionată deoarece se află situată între Cheile Turenilor şi Cheile Turzii, un alt sit Natura 2000 important, dar şi datorită siturilor arheologice, lăcaşurilor de cult şi izvoarelor existente pe teritoriul său. Astfel, există 11 situri arheologice în localitatea Copăceni, şi nouă în localitatea Sănduleşti.

            Cea mai valoroasă descoperire arheologică este cea din perioada romanizării Daciei şi anume apeductul care alimenta castrul roman de la Potaissa (municipiul Turda). De asemenea, tot din perioada romană datează şi o carieră de piatră, lângă aceasta aflându-se izvorul din care erau alimentate apeductele spre Potaissa.